Hora morții – Consemnări despre prietenul meu, Nicolae Labiș
Prefață
La începutul deceniului şase al veacului trecut, un tânăr maghiar de o frumusețe rară, venind din secuimea Transilvaniei: şi un copilandru plin de talent, coborât din Stânişoara Moldovei s-au întâlnit, în Bucureşti, la Şcoala de literatură „Mihai Eminescu”, unde au fost colegi de seminar şi de cameră. În scurt timp au devenit buni prieteni călăuziți de aceleaşi aspirații, hotărâți să-şi formeze o cultură temeinică şi să se afirme în literatură.
Fără a cunoaşte manevrele politice, cei doi prieteni au înfruntat cu mult curaj abuzurile epocii prin nesupunerea lor la dogmă. Încrezători în forțele binelui, ei s-au angajat total în lupta cu inerţia, dar au fost prinşi prea repede în trista horă a morţii.
Se ştie că Portik Imré a suferit alături de Nicolae Labiş nedreptăţile timpului oferindu-i tânărului poet un sprijin dezinteresat şi o prietenie sinceră. Devenit suspect încă din timpul şcolii Portik Imré a fost izolat imediat după absolvire şi obligat să plece din capitală.
Nicolae Labiş a rămas să lupte mai departe cu toate greutăţile vieţii conştient de potenţialul său artistic, dornic să elibereze din colivia proletcultismului privighetoarea lirismului românesc. După puţin timp, buzduganul lui puternic a fost prins de forţele răului şi aruncat printre roţile unui tramvai păgân ca să-l strivească. Avea doar 21 de ani!
Cine a fost vinovat de tragedia lui Nicolae Labiş? Întrebarea a străbătut ani de-a rândul lumea literară şi a preocupat pe cei care l-au cunoscut îndeaproape. Răspunsul, ocolit cu prudenţă, a fost lăsat să rotească în jurul adevărului fără a-l atinge.
Unele supoziţii hazardate erau şoptite în taină, în funcţie de conjunctura politică, de antipatiile zvoniştilor faţă de puţinii contestatari ai lui Nicolae Labiş sau chiar fată de colegii aflaţi în preajma poetului în ultimul an de viaţă.
S-au creat legende, Labiş intrând în mit ca ciobănaşul din baladă, cu aureolă christică.
Îndurerat de pierderea celui mai bun prieten, Portik Imré a urmărit tot ce s-a scris despre poet de-a lungul anilor, cu intenţia de a elucida misterul morţii lui Nicolae Labiş.
Autorul nu a putut să-şi publice cartea în timpul vieţii. După moartea lui, o copie a manuscrisului – purtând ştampila învechită a unei cunoscute edituri din capitală – a fost dăruită, spre publicare, familiei poetului Nicolae Labiş de sora autorului, prof. Elisabeta Gheorghişan, căreia îi mulţumim pe această cale.
După o jumătate de veac, întâmplările consemnate cu savoare de Portik Imré capătă un interes sporit prin adevăruri care vorbesc.
prof. Margareta Labiş
Cuvânt către cititor
Din dorinţa de a contribui la completarea filelor albe existente în memorialistica despre Omul şi Poetul NICOLAE LABIŞ, care în anii ‘50 a trăit şi a murit luptând cu inerţia, între anii 1972 şi 1988 am aşternut pe hârtie o serie de fapte, frământări şi gânduri alcătuind acum din ele această carte.
Căutând formele şi mijloacele cele mai adecvate, am ajuns la această formulă în care eseul se îmbină cu naraţiunea, însă fără a intra în sfera ficţiuni. Am respectat realitatea chiar şi atunci când, pentru redarea atmosferei şi a stărilor sufleteşti ale lui Labiş, în situaţiile descrise, am recurs la dialog şi la alte mijloace specifice povestirii. Chiar dacă nu am putut folosi întotdeauna exact cuvintele lui Labiş, în orice caz nu i-am trădat sensul spuselor sale.
30 august 1991
Portik Imré
Recenzii
Nu există recenzii până acum.