Vom vorbi despre o epocă trecută din istoria României, în care au avut loc într-un timp relativ scurt mai multe schimbări radicale decât în oricare altă epocă. Am avut curiozitatea și dorința de a cunoaște viața familiei mele de-a lungul acestor evenimente, mi s-a părut atât de interesantă încât am vrut s-o consemnez ca să nu se piardă.
Cei din generația mea (n. 1956) am crescut cu portretul „părintelui nostru” Nicolae Ceaușescu pe peretele școlii, am cântat slavă partidului în corurile pionierești, am învățat că socialismul a fost visul de aur al poporului român. Noi am fost cobaii „omului nou” creat de comuniști în laboratorul lor infernal. Când am început noi să privim lumea din jurul nostru, nu mai erau gulaguri, oamenii nu mai dispăreau, ordinea socială era bine definită și nu aveam cunoștință de nimeni care să lupte împotriva ei. Eu eram un copil timid și conformist, nici un moment nu am bănuit tumultul prin care se instaurase această „ordine”, care pentru mine era normală.
Nici acasă, nici la școală nu se vorbea de anii și de evenimentele de după război. Crescând, am intuit niște zone de umbră în familie, dar secretul, dacă era unul, era mult prea greu și adânc îngropat, pentru ca să înțeleg eu ceva. Nici măcar când am început această carte, nu știam unde o să mă conducă firul poveștii. Pe măsură ce avansam cu scrisul, regretam din ce în ce mai tare că am început așa de târziu, când cei despre care povestesc nu mai sunt printre noi.
Dacă ar fi să rețin doar o singură idee la sfârșitul acestei aventuri, este că orice întoarcere spre memoria trecutului aduce mult mai mult decât simpla lectură a unei cărți de istorie.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.