Rugămintea unui măr

Argument

Am strâns aceste poeme pentru a le da forma unei cărţi. Nu le-am adunat doar pentru a le face cunoscute publicului, ci pentru a le da un rost, o direcţie către lumea literară, spre care le-am îndreptat. Nu m-am aşteptat să aibă acest destin – destinul ideal pentru nişte texte – de a se întâlni între copertele unei cărţi, de aceea mi-am răsplătit poemele, dar şi posibilii cititori, cu o „explicaţie“ specială. Am însoţit textele cu fotografiile tătălui meu, Aurel Mihailopol, nu pentru a le sublinia ţinta sau pentru a explica sensul lor, ci pentru generaţiile lânga care am crescut: a mea, a lui, şi pentru generaţiile dintre noi. Am rămas datoare cu readucerea, în atenţia publicului, a operelor lui Aurel Mihailopol, dispărute de pe simezele artei şi înca nescoase la lumină. Astfel, consider că această carte poate deveni un fericit prilej de a reveni la arta unui mare fotograf.

Nu voi evoca acum amintiri sau gânduri, care au stat la baza acestor texte, pentru ca nu e vorba despre o idee anume, ci despre simpla dorinţă de a aşterne aceste rânduri.

Dacă Marin Sorescu numea, în anii 70, fotografiile lui Aurel Mihailopol „poeme optice“, eu îndrăznesc să-mi aşez scrierile lângă aceste alcătuiri vizuale cu totul aparte şi să mi le denumesc „poeme statice“, din dorinţa de a nu mişca pe nimeni, nici cu sentimente, nici cu vreo altă forţă. Vreau doar să rămână sub mica lupă a publicului, căruia îi mulţumesc, fie şi numai pentru că priveşte, pe un raft, această carte.

Această carte nu este o piatră de hotar sau un prag în viaţa mea, ci un simplu gest prin care îmi îmbogăţesc meseria de artist, iar pe marii noştri oameni din lumea literară îi salut şi îi rog să nu considere că bat la uşa lor, ci doar că fac o reverenţă.