România și Europa

Majoritatea istoricilor economiei au căzut de acord că dezvoltarea economică a diverselor societăți depinde într-o măsură crescândă de nivelul capitalului uman și de funcționarea instituțiilor care asigură convertirea acestuia în performanță economică. Sporirea rolului capitalului uman în raport cu investițiile în capitalul fizic este cu atât mai mare în condițiile trecerii la economia post-industrială bazată tot mai mult pe cunoaștere.

Din acest punct de vedere, situația României este problematică. Societatea pre-comunistă s-a caracterizat printr-o polarizare considerabilă a investițiilor în capitalul uman, ceea ce a însemnat ridicarea unor elite intelectuale restrânse numeric concomitent cu persistența analfabetismului și a unor niveluri ridicate de mortalitate și morbiditate. În consecință, speranța medie de viață la naștere a fost una dintre cele mai scăzute la nivel european, iar nivelurile de productivitate au rămas mediocre. După prăbușirea regimului comunist, framântările perioadei de tranziție au condus la evoluții contradictorii. Eliminarea constrângerilor ideologice și extinderea ofertei educaționale, mai ales la nivel universitar, s-au combinat cu reculul statului și cu lipsa de preocupare a factorilor politici în asigurarea nivelurilor de finanțare și a mecanismelor de asigurare a calității în domeniile educației și sănătății.

În acest context, aderarea la Uniunea Europeană reprezintă o șansă istorică ce nu trebuie ratată. Lucrarea urmărește în mod sistematic modul în care programele Uniunii europene au contribuit la dezvoltarea capitalului uman din România în perioada de pre-aderare (1999-2006).

Prof. univ. dr. Bogdan Murgescu