Revista de antropologie urbană nr. 7

EDITORIAL
Periferii culturale în oraşe globale

Apariţia urbanului, acum aproximativ 6000 de ani, în mai multe părţi ale lumii, desigur nu brusc ci treptat, a însemnat o transformare majoră în istoria omenirii. Tot ce serveşte devenirea umană, adică necontenita antropogeneză, priveşte antropologia.

Urbanizarea s-a mai numit şi revoluție urbană. Ea nu se defineşte numai prin creşterea populaţiei comunităţilor, a densităţii acestor comunităţi ci şi prin altfel de relaţii interumane, alt fel de relaţii cu mediul.

În urban are loc o susţinută producţie de bunuri, la început manufacturate apoi industriale, aici are loc crearea de pieţe organizate, şi apare capacitatea de a susţine un război etc.; toti aceşti factori au condus la creearea pe parcurs a unei clase manageriale, la apariţia unei elite. Aceste procese, instituţii şi noi categorii umane care încep să apară şi să se diversifice, vor continua să evolueze formând toate straturile societăţii urbane de azi. Cu alte cuvinte relaţiile sociale reprezintă forţa care a cristalizat procesul de urbanizare.

Ce găsim în mediul urban la baza acestei foarte puternice creşteri, dezvoltări, diversificări materiale şi spirituale, ce se depaşeşte neîncetat pe sine, spre deosebire de rural, unde nu găsim o creştere şi o dezvoltare comparabilă? Răspunsul este simplu şi în acelaşi timp generator de semnificaţii: O intensificare a comunicării interumane, o îmbogăţire, o diversificare, uneori o rafinare, a calităţii comunicării.

Comunicarea interumană este răspunsul. Când zicem comunicare interumană înţelegem, contacte interumane, directe sau indirecte. Un om, trăind în mediu urban, va avea în fiecare zi tot mai multe contacte comunicante, va avea ceva de spus şi de auzit, direct, faţă în faţă, sau indirect, pe cale electronică, de la şi cu semeni de ai săi. Vor contribui la aceasta în afară de răspândirea telefoniei mobile şi perfecţionarea Internetului, facilitarea călătoriilor prin continua îmbunătăţire a deplasărilor, în condiţiile creşterii densităţii populaţionale şi a amestecului de populaţii în centrele urbane.

În mediul urban domină competiţia, se trăieşte în tensiune. Toţi se grăbesc. O consecinţă va fi sporirea agresivitătii fiecărui individ, o astfel de trasatură devenind poate un factor sine qua non a comportamentului fiecăruia. Agresivitatea duce la violenţă. Au loc modificări foarte rapide ale gusturilor, ale modului de viaţă, ale expresiei. Oamenii tind a se imita, unii pe alţii, se iau dupa modele de viată oferite de publicaţii şi televiziuni. Apar obiceiuri noi ce se impun o vreme, fiind apoi înlocuite de altele. Ca şi moda. Obiceiuri care nu prea ţin seama de precepte morale şi nici de sănătate. De aici creşterea patologiei psiho-somatice. Consecinţele nu pot fi în întregime prevăzute.

Ritmul schimbărilor este foarte accentuat. Au loc schimbări în zona sexualităţii, a alimentaţiei, a petrecerii timpului liber, a mişcării fizice individuale. Efortul fizic e tot mai redus. Toate acestea au o relevanţă antropologică majoră.

Schimbările intervin sistemic şi uneori în regim de urgenţă, efectele impun, fară întârziere, adecvări la noile situaţii. În numai zece ani omenirea se va resimţi în modul de viaţă cotidian de tot ce se inventează şi se aruncă pe piaţă acum.

Odată descoperită plăcerea mâncării, sau a rafinamentelor culinare, cel mai important act de întreţinere a vieţii, alimentatia a ajuns să genereze o patologie specifică, s-a ajuns azi la pandemia de obezitate, la boli vasculare, cardiace etc.

Acelaşi lucru s-a petrecut şi cu sexualitatea. Menită natural a asigura continuitatea speciei, sexualitatea devine la om şi sursă majoră de plăcere.

Azi e greu de precizat ce este mai presus, asigurarea continuităţii speciei sau plăcerea. Preluată de natura umană (ce tinde continuu a se îndeparta de natură), sexualitatea evoluează în zilele noastre, pe direcţii aproape de neimaginat şi procesul transformării ei din act de reproducere în act de placere nu s-a încheiat. Nici un fel de bariere-criterii de control, morale (precepte religioase, sociale) sau biologice (apariţia sifilisului acum 5 secole, şi a infecţiei cu HIV, în contemporaneitate) nu a influenţat în vreun fel sexualitatea ca sursă principală de plăcere.