Basarabia prima zi a Marii Unirii (27 martie – 9 aprilie 1918)

În mod ciudat, la începutul secolului XX, în afară de Marea Neagră, la toate graniţele ţării lor, românii aveau ca vecini tot români. O realitate pe care Almanahul de la Gotha o exprima astfel: dintr-un total de 11.000.000 de români, 6.585.347 trăiau în Regatul Român, 2.799.479 în Transilvania, 1.121.669 în Basarabia şi 230.000 in Bucovina. În 1918, în contextul prabuşirii imperiilor ţarist şi austro-ungar, Basarabia, la 27 martie/9 aprilie, Bucovina, la 15/28 noiembrie, şi Transilvania, la 18 noiembrie/1 decembrie, s-au unit cu Patria mamă, cele trei evenimente fiind consemnate în istoriografie prin sintagma Marea Unire.

La începutul anului 1917, după 105 ani de la silnica sa înglobare în hotarele împaraţiei ţariste, şi după doi ani şi jumătate de la declanşarea Primului Război Mondial, Basarabia reprezenta una din cele 101 gubernii ale Rusiei. În anii războiului, tot mai multe voci din rândul noroadelor sugrumate în acel angrenaj al „temniţei popoarelor“, cum era denumit imperiul rus, împărtăşeau părerea că o Rusie înfrantă pe câmpurile de bătaie nu putea fi decât un pas spre propria lor libertate. Prăbuşirea ţarismului, întâia verigă din lanţul imperiilor dispărute în urma primei conflagraţii mondiale – german, austro-ungar şi otoman – a fost semnalul unor evenimente care au schimbat hotărâtor geografia politică a lumii, având implicaţii în viaţa multor popoare, între care şi poporul român.

În deplin acord sufletesc cu fraţii lor din toate provinciile istorice locuite de ei, românii dintre Prut şi Nistru au dovedit nu numai curaj, ci şi o deosebită capacitate de a turna în calapod naţional aspiraţiile lor spre libertate şi unitate, parcurgând în doar câteva luni drumul de la gubernie la autonomie, de la autonomie la independenţă şi de la independenţă la unirea cu patria mama. Accelerând mersul istoriei în conformitate cu aspiraţiile lor, cu legile după care curge însăşi viaţa popoarelor, românii basarabeni au făptuit la 27 martie/9 aprilie 1918 prima etapă a procesului ce avea să se încheie prin Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 18 noiembrie/1 decembrie 1918.

Timp de jumătate de secol, unirea Basarabiei cu România a rămas un subiect inabordabil pentru istoriografia românească. Ea a devenit însă subiect prioritar după prăbuşirea regimului comunist, în decembrie 1989. După opinia mea, prin numărul şi calitatea lucrărilor publicate în ultimele două decenii, o contribuţie importantă şi-au adus istoricii din Republica Moldova. În acest efort general de recuperare a istoriei neciuntite a Marii Uniri din 1918 s-au înscris şi unele din preocupările mele, materializate prin câteva studii şi articole publicate în paginile revistelor Magazin istoric şi Helis. Redactate la date diferite, ca materiale de sine-stătătoare, ele conţin unele mici repetiţii impuse de cronologia evenimentelor, dar şi de materialul documentar utilizat. Variate ca abordare şi gen publicistic, textele reunite în acest volum sunt unitare prin strădania de a pune în lumină dimensiunea reală a proceselor istorice de la încheierea cărora se împlineşte un secol. Este şi motivul pentru care, la sugestia Editurii Oscar Print, le-am adunat în acest volum.