Din cărțile noastre...
Cum au înțeles românii Unirea din 24 ian 1859
24
ian.
ian.
Textul pe care îl reproducem aici este preluat din volumul Din vremea lor…, autor Marian Ștefan, volum apărut la editura Oscar Print în anul 2012.
Mărturia consemnată în acest volum îi aparține lui Nicolae Lupu Kostaki (1851-1927) și provine dintr-un manuscris descoperit de doamna Elena Monu, președinta Academiei Bârlădene, doctor în istorie cu o teză consacrată familiei Kostaki.
Iată ce consemnează Nicolae Lupu Kostaki în memoriile sale:
“Înainte de a ajunge la enumerarea unora din faptele de pe vremea domniei lui Alexandru I. Cuza, la care am asistat, cred nimerit a povesti câteva amintiri din epoca reînvierii României, pentru ca lumea de azi să cunoască mijloacele de care se serveau iubitorii de țară pentru propăvăduirea ideilor și pentru prepararea poporului în vederea participării sale la realizarea idealului național.
O veche tradiție aduna, la sărbătorile Paștilor, toată lumea din orașul Bârlad la frumoasa grădină publică ce acest oraș posedă. Comitetul unionist hotărâse în mod secret să se folosească de ocazie, spre a face o manifestație națională. În centrul grădinii publice, unde este astăzi așezat bustul lui Gh. Palade, era un avuz înconjurat cu bănci și grilaj de lemn; acolo cântau, la sărbători, lăutari cari se mulțumeau de bacșișurile ce li se dădeau. Comitetul unionist căută să profite de această stare de lucruri și plătind lăutarilor, îi sili să cânte Hora Unirii, ce era interzisă la acea epocă de a fi cântată în localurile publice.
…
Membrii Comitetului unionist, cu muzica în frunte, urmați de mulțime, au venit în centrul orașului, unde s-au adus vase de vin și s-a încins o horă ce a ținut toată noaptea, la lumina putinilor de păcură ce ardeau și iluminau sărbătoarea.
…
În epoca aceea cărțile românești erau rare, oamenii nu aveau cultură, așa că nici nu știau măcar că începeam și noi a avea o literatură românească.
În vremea aceea ne lipseau tipografiile și celelalte mijloace de scris de care ne folosim astăzi și cel mai mare neajuns era lipsa chiar de oameni cu știința scrisului. Tatăl meu, pentru a înlătura acest neajuns în scrierea manifestelor ce trebuia a fi răspândite prin ținut și oraș, a găsit următorul mijloc.
Prin mijlocirea lui Codrescu, ce era ajutor de grefă la tribunalul local, părintele meu s-a pus în legătură cu N. Bușilă și Costache Ion, șefi de masă de la Isprăvnicie cu cari a convenit să le plătească câte jumate de sorcovăț rusesc (1 leu parale vechi și 35 bani noi) de fiecare copie ce ar scrie. Acești trei funcționari au fost câștigați, binențeles, mai întâi la cauza mare a unioniștilor.
…
Toți cei ce puteau scrie era adunați într-un local, încât a fost ușor celor trei slujbași, ce făceau și ei acum parte dintre unioniști, a se înțelege cu toți ceilalți cinovnici, funcționărași și cu practicanții ce învățau a scrie prin autorități, ca la momente date să facă ciorne (copii) după actele ce li se vor da și pentru care primeau, după cum s-a mai spus mai sus, jumătate de sorcovâț rusesc de bucată. Așa s-a ajuns ca, chiar în cancelariile autorităților din Bârlad, să se scrie toate manifestele unioniștilor.
Într-una din zile sosește de la Iași, în căruța de poștă, Tordache Rășcanu, văr primar al mamei, cu o scrisoare ce vestea că alegerile Divanurilor ad-hoc făcute sub căimăcămia lui Vogoride au fost anulate de Puterile garante ca frauduloase și că Vogoride va fi înlocuit cu o căimăcămie de trei boieri pământeni.
Vestea s-a răspândit îndată în oraș, provocând mare bucurie și entuziasm.
Noile alegeri s-au efectuat în deplină libertate; acesta a fost primul pas spre Unirea Principatelor.
Căimăcămia de trei, care înlocuise pe Vogoride, a numit pe părintele meu ispravnic al ținutului Tutova.
Alegerea domnitorului Moldovei la 5 ianuarie 1859 a găsit ispravnic de Tutova pe tatăl meu; Alexandru Ioan I l-a rechemat în armată ca aghiotant domnesc cu delegația de a continuat a fi prefect în județul său.
La 24 ianuarie al aceluiași an s-a efectuat alegerea de domnitor la București pentru Muntenia. Zi de mare enervare și emoție în casa noastră; nu aveam voie să facem nici cel mai mic zgomot. Mulți prieteni ai casei erau adunați, dar tăcerea era mare.
Jandarmii călări ce erau de serviciu la tatăl meu veneau și se duceau la telegraf, până ce în fine, despre seară, a sosit vestea că domnitorul Moldovei Alexandru Ioan I Cuza fusese ales și domnitor al Valahiei. Casa și curtea noastră s-a umplut ca prin farmec.
Bucuria era așa de mare, că mari și mici, bătrâni și tineri, boieri, negustori, țărani se îmbrățișau și se felicitau; oameni certați de ani de zile între ei s-au împăcat; procese dintre părți s-au stins prin împăcare. Toată lumea era fericită. Bătrânii ce fuseseră contra unirii uitaseră dihoniile dintre ei și cei tineri și se întreceau care mai de care a fi mai veseli la sărbătoarea neamului. A fost entuziasm adevărat, simțit nu prefăcut. Mare să fie lauda unioniștilor, mulțumită muncii lor inteligente și neobosite, fără subsidii străine, toată suflarea moldovenească a împărtășit simțământul măreției actului ce se săvârșea în ziua de 24 ianuarie 1859 la București.
Pentru o lectură completă vă invităm să citiți lucrarea Din vremea lor… autor Marian Ștefan!
Mai multe informații găsiți pe site-ul editurii Oscar Print.
Mărturia consemnată în acest volum îi aparține lui Nicolae Lupu Kostaki (1851-1927) și provine dintr-un manuscris descoperit de doamna Elena Monu, președinta Academiei Bârlădene, doctor în istorie cu o teză consacrată familiei Kostaki.
Iată ce consemnează Nicolae Lupu Kostaki în memoriile sale:
“Înainte de a ajunge la enumerarea unora din faptele de pe vremea domniei lui Alexandru I. Cuza, la care am asistat, cred nimerit a povesti câteva amintiri din epoca reînvierii României, pentru ca lumea de azi să cunoască mijloacele de care se serveau iubitorii de țară pentru propăvăduirea ideilor și pentru prepararea poporului în vederea participării sale la realizarea idealului național.
O veche tradiție aduna, la sărbătorile Paștilor, toată lumea din orașul Bârlad la frumoasa grădină publică ce acest oraș posedă. Comitetul unionist hotărâse în mod secret să se folosească de ocazie, spre a face o manifestație națională. În centrul grădinii publice, unde este astăzi așezat bustul lui Gh. Palade, era un avuz înconjurat cu bănci și grilaj de lemn; acolo cântau, la sărbători, lăutari cari se mulțumeau de bacșișurile ce li se dădeau. Comitetul unionist căută să profite de această stare de lucruri și plătind lăutarilor, îi sili să cânte Hora Unirii, ce era interzisă la acea epocă de a fi cântată în localurile publice.
…
Membrii Comitetului unionist, cu muzica în frunte, urmați de mulțime, au venit în centrul orașului, unde s-au adus vase de vin și s-a încins o horă ce a ținut toată noaptea, la lumina putinilor de păcură ce ardeau și iluminau sărbătoarea.
…
În epoca aceea cărțile românești erau rare, oamenii nu aveau cultură, așa că nici nu știau măcar că începeam și noi a avea o literatură românească.
În vremea aceea ne lipseau tipografiile și celelalte mijloace de scris de care ne folosim astăzi și cel mai mare neajuns era lipsa chiar de oameni cu știința scrisului. Tatăl meu, pentru a înlătura acest neajuns în scrierea manifestelor ce trebuia a fi răspândite prin ținut și oraș, a găsit următorul mijloc.
Prin mijlocirea lui Codrescu, ce era ajutor de grefă la tribunalul local, părintele meu s-a pus în legătură cu N. Bușilă și Costache Ion, șefi de masă de la Isprăvnicie cu cari a convenit să le plătească câte jumate de sorcovăț rusesc (1 leu parale vechi și 35 bani noi) de fiecare copie ce ar scrie. Acești trei funcționari au fost câștigați, binențeles, mai întâi la cauza mare a unioniștilor.
…
Toți cei ce puteau scrie era adunați într-un local, încât a fost ușor celor trei slujbași, ce făceau și ei acum parte dintre unioniști, a se înțelege cu toți ceilalți cinovnici, funcționărași și cu practicanții ce învățau a scrie prin autorități, ca la momente date să facă ciorne (copii) după actele ce li se vor da și pentru care primeau, după cum s-a mai spus mai sus, jumătate de sorcovâț rusesc de bucată. Așa s-a ajuns ca, chiar în cancelariile autorităților din Bârlad, să se scrie toate manifestele unioniștilor.
Într-una din zile sosește de la Iași, în căruța de poștă, Tordache Rășcanu, văr primar al mamei, cu o scrisoare ce vestea că alegerile Divanurilor ad-hoc făcute sub căimăcămia lui Vogoride au fost anulate de Puterile garante ca frauduloase și că Vogoride va fi înlocuit cu o căimăcămie de trei boieri pământeni.
Vestea s-a răspândit îndată în oraș, provocând mare bucurie și entuziasm.
Noile alegeri s-au efectuat în deplină libertate; acesta a fost primul pas spre Unirea Principatelor.
Căimăcămia de trei, care înlocuise pe Vogoride, a numit pe părintele meu ispravnic al ținutului Tutova.
Alegerea domnitorului Moldovei la 5 ianuarie 1859 a găsit ispravnic de Tutova pe tatăl meu; Alexandru Ioan I l-a rechemat în armată ca aghiotant domnesc cu delegația de a continuat a fi prefect în județul său.
La 24 ianuarie al aceluiași an s-a efectuat alegerea de domnitor la București pentru Muntenia. Zi de mare enervare și emoție în casa noastră; nu aveam voie să facem nici cel mai mic zgomot. Mulți prieteni ai casei erau adunați, dar tăcerea era mare.
Jandarmii călări ce erau de serviciu la tatăl meu veneau și se duceau la telegraf, până ce în fine, despre seară, a sosit vestea că domnitorul Moldovei Alexandru Ioan I Cuza fusese ales și domnitor al Valahiei. Casa și curtea noastră s-a umplut ca prin farmec.
Bucuria era așa de mare, că mari și mici, bătrâni și tineri, boieri, negustori, țărani se îmbrățișau și se felicitau; oameni certați de ani de zile între ei s-au împăcat; procese dintre părți s-au stins prin împăcare. Toată lumea era fericită. Bătrânii ce fuseseră contra unirii uitaseră dihoniile dintre ei și cei tineri și se întreceau care mai de care a fi mai veseli la sărbătoarea neamului. A fost entuziasm adevărat, simțit nu prefăcut. Mare să fie lauda unioniștilor, mulțumită muncii lor inteligente și neobosite, fără subsidii străine, toată suflarea moldovenească a împărtășit simțământul măreției actului ce se săvârșea în ziua de 24 ianuarie 1859 la București.
Pentru o lectură completă vă invităm să citiți lucrarea Din vremea lor… autor Marian Ștefan!
Mai multe informații găsiți pe site-ul editurii Oscar Print.
